Espacio Niram reprezintă un fenomen cultural deosebit


Teo Serbanescu, Antonio Calderon (cu pălărie)

Interviu cu Teo Şerbănescu, artist plastic, născut la 12 noiembrie 1956 în Nenciuleşti, judeţul Teleorman

Aţi plecat de ceva ani în Spania, dar sufletul va rămas cantonat în energia câmpiei teleormănene, unde arşiţa şi verdele vegetal plămădesc tablouri vii, unice în expoziţia timpului. Aţi reuşit să coabitaţi dorul de casă cu chemarea occidentului?

Perioada petrecută în Câmpia Deliormanului, a fost perioada de formare şi maturizare artistică. A fost un drum lung, de studiu, de descoperiri personale, de acumulări, punând bazele Asociaţiei ProArte.

Am plecat din ţară să cunosc şi alte orizonturi culturale. Am vrut să văd şi să cunosc arta occidentală, la ea acasă. Întâmplarea a făcut să fie Spania, ţară unde am ajuns să trăiesc de mai mulţi ani. Adaptarea pentru mine, deşi nu cunoşteam limba spaniolă, nu a fost dificilă pentru că aici era o parte din familie, care m-a ajutat să mă integrez mai uşor. Treptat am început să învăţ limba şi modul de viaţă atât de specific, să cunosc localnici şi persoane din lumea artei. Firesc, am început să desenez, mai târziu să pictez, iar când s-au strâns lucrări suficiente am deschis o expoziţie la Centrul Cultural Agata, din Madrid. De aici a început totul pe pământ spaniol, sprijinit permanent de familie, de Antonio Calderon şi cei din grupul Espacio Niram.

Cum aţi început colaborarea cu criticul de artă Antonio Calderon de Jesus?

Pe criticul de artă Antonio Calderon de Jesus, l-am cunoscut prin intermediul unui prieten, fotograful Valeriu Ceauşescu. Acesta mi-a vorbit de acest critic de artă care dorea să cunoască artişti plastici români. În acea perioadă aveam deschisă o expoziţie de pictură unde ne-am cunoscut şi a rezultat o colaborare de mai mulţi ani. Calderon a iniţiat un proiect de promovare a artei şi culturii române în Spania şi în Europa. A făcut mai multe călătorii în România, în principalele oraşe ale ţării, a vizitat artişti la ei în ateliere, şcoli, licee şi facultăţi de artă, însoţit de o echipă de filmare. Proiectul a fost prezentat în Franţa, Germania, Israel, Portugalia.

Am remarcat implicarea dumneavoastră în proiectele derulate prin Espacio Niram, despre care aş vrea să-mi spuneţi cât de vizibil este în spaţiul public cultural spaniol?

Espacio Niram reprezintă un fenomen cultural deosebit. Este un loc de tip occidental, cu un mic bar, o sală pentru evenimente şi o sală de expoziţii. Aici au loc evenimente din cele mai diverse: expoziţii de pictură, fotografie, prezentări de modă, teatru, muzică, lansări şi prezentări de carte. Pe aici s-au perindat mulţi artişti, din toate zonele culturii: poeţi, pictori, scriitori, ziarişti, critici de artă, prezentatori şi realizatori de programe. Nu pot să fac o ierarhie a persoanelor şi personalităţilor care au păşit pragul acestui locaş de cultură, şi nici nu pot să îi numesc pe toţi, dar am să amintesc totuşi pe Michel Houellebecq, Matei Vişniec, Alan Brawn John, Varujan Vosganian, Dan Caragea, preşedintele Emil Constantinescu, Siegfried Stiller, George Rocă, Mauro Barea, Tales Jaloreto, Ştefan Mitroi, Laurenţiu Damian, Cristian Mungiu, Doina Levinza, Ioan Es Pop, Geo Saizescu, Sebastian Papaiani şi mulţi alţii.

Espacio Niram reprezintă în acelaşi timp şi revistele de cultură ”Niram Art Magazin”, ”Madrid en Marco”, ”Azay Art Magazin” şi editurile ”Niram Art”, ”Mundi Book”, Galeria de Artă ”Nicole Blanco”, Galeriile” Ater”. Espacio Niram este un proiect al artistului plastic Romeo Niram. În jurul lui s-a coagulat un grup de scriitori, pictori, artişti de diverse naţionalităţi, care reprezintă o forţă culturală deosebită. Aş aminti aici pe Hector Martinez Sanz, Fabianni Belemuski, Diego Vadillo Lopez, Ivan Miedho, Rita Martorell, Alexandru Belemuski, Bogdan Ater, Antonio Calderon de Jesus, Midsoul Wolf, Covadonga Gonzales Pola, Fernando Podadera…

Pe lângă premiile obţinute în Spania, cărţile publicate, numeroasele articole publicate în reviste de cultură, unii membri ai grupului au primit premii în Portugalia – Hector Mrtinez Sanz, Diego Vadillo Lopez, Fabiani Belemuschi, Antonio Calderon de Jesus, în Germania au fost premiaţi Ivan Miedho şi Antonio Calderon de Jesus şi Romeo Niram în Israel.

” În străinătate, în general, când spui că eşti român, ţi se vorbeşte de Brâncuşi, de Cioran, de Eliade”

Dubla dumneavoastră apartenenţă la spaţiul cultural român şi spaniol se defineşte şi prin traducerile unor scriitori, unii chiar din spaţiul cultural teleormănean.

Într-una din călătoriile întreprinse în ţară, alături cu Calderon de Jesus, am poposit şi la Roşiorii de Vede, unde ne-am întâlnit cu scriitori şi artişti plastici locali. Atunci am făcut o propunere de sprijinire a celor care doresc să publice cărţi în Spania. Cel care a preluat idea, a fost domnul Constantin Ciubotaru, cu care am avut mai multe discuţii pe internet şi am stabilit cartea pe care am prezentat-o editurii Niram Art. Aşa a apărut cartea ”Los securistas fueron extraterestre”. Interesant este faptul că domnul Ciubotaru, impresionat de călătoria pe care a făcut-o în Spania, de lansarea cărţii, de oamenii pe care i-a cunoscut, a scris o nouă carte,” Aventura en tierra de Cervantes”, unde relatează, cu umorul său caracteristic, toate aceste momente. Apoi a apărut cartea lui Ştefan Mitroi, ”Aguhero”, Elisei Virgil cu al său ”El triangulo de la felicidad”, iar în prezent sunt depuse la editură cărţile a patru poeţi teleormăneni.

Dacă faceţi un exerciţiu de sinceritate, vă puteţi declara pe deplin convins că aţi făcut alegerea cea mai bună prin a vă stabili în Spania?

Trăiesc în Spania de mai mulţi ani şi pot spune că mă simt ca acasă. Spaniolii sunt latini, limba spaniolă este mult apropiată de română, temperamentul lor este apropiat de al nostru, sunt capabili să îţi ofere tot ce au după ce te-au cunoscut mai bine. Regrete de perioada petrecută în ţară nu prea am, poate faptul că nu am putut cunoaşte mai bine ce se picta la acel moment în occident. Atunci când ai contact cu ce se produce şi în alte zone, îţi dai seama unde te situezi tu şi poţi evolua, sau întâlneşti idei noi, curente noi. Aici în Spania am avut prilejul să văd multe expoziţii, festivaluri de artă, atât spaniole cât şi internaţionale, să văd expoziţii de pictori celebri, să cunosc operele din muzee, acest fapt mi-a permis să îmi clarific stilul care mi se potriveşte şi pe care doresc să îl urmez în continuare, simţindu-mă apropiat de hiperrealism şi suprarealism.

Spania este o ţară cu o mare cultură, în acelaşi timp beneficiază şi de aportul creatorilor din alte ţări din America Latină. Mulţi scriitori au ales în final să trăiască şi să creeze aici, este cunoscut cazul lui Mario Vargas Llosa care după ce a creat mulţi ani în Peru, unde a candidat şi la preşedinţia ţării, a ales să se mute în Spania, unde a primit Premiul Nobel pentru literatură. Sunt multe străzi, edificii, colegii ce poartă numele unor creatori din zona latino americană. În Spania sunt peste 30 de biblioteci publice care poartă numele lui Jose Saramago, portughez, acest fapt cred că spune multe despre cum sunt preţuiţi scriitorii şi artiştii în general. Sunt organizate multe concursuri, se dau multe premii, dând astfel posibilitatea artiştilor să creeze mai uşor.

În străinătate, în general, când spui că eşti român, ţi se vorbeşte de Brâncuşi, de Cioran, de Eliade… dar ei au trăit şi creat în afara ţării. Astăzi avem valori multe de nivel internaţional, dar nu sunt promovate. Criticul de artă Antonio Calderon de Jesus a fost foarte impresionat de nivelul ridicat al artiştilor plastici români, dar nu putut înţelege de ce aceştia nu sunt promovaţi şi de ce nu sunt întâlniţi în galeriile din Europa.

Anunțuri

95 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „Anastasescu”


SONY DSC

Colegiul National Anastasescu (Gheorghe Gabriel Argeseanu)

Elevi, profesori şi invitaţi speciali au luat parte, joi, 13 noiembrie, la un eveniment festiv dedicat împlinirii a 95 de ani de la înfiinţarea prestigiosului Colegiu Naţional „Anastasescu” din Roşiorii de Vede.

Încă de la primele ore ale zilei în citadela anastasistă s-a resimţit emoţia evenimentului, oaspeţii au fost întâmpinaţi de directorul Şerban Răceanu, primiţi cu pâine şi sare, flori şi o mapă omagială din care se distingea revista „Tempus”. Printre invitaţi s-au regăsit primarul Cristian Duică, viceprimarul Teodoru Stângă, Anca Irina Vasile, inspector şcolar general adjunct, foste cadre didactice.

Festivităţile programate în amfiteatrul colegiului au scos în evidenţă aprecierea de care se bucură actualul corp profesoral, rezultatele notabile ale elevilor anastasişti, contribuţia colegiului la prestigiul învăţământului roşiorean la nivel naţional, precum şi importanţa apostolatului profesorilor în perioade nu tocmai propice pentru învăţământ.

Au fost evocate două figuri proeminente de dascăli ai colegiului, Eugen Delcescu şi Nistor Teodorescu, profesori şi scriitori deopotrivă, prin descrierile Simonei Băluş, preşedinta Fundaţiei ”Mihai Eminescu”, Alexandru Teacă, fost director, şi Argentin Şt. Porumbeanu, autorul monografiei Colegiu Naţional „Anastasescu”.

Emoţionante s-au dovedit, prin emulaţia produsă în sală, mesajul profesorului Iulian Buzu adus în atenţia publicului prin intermediul primarului Cristian Duică şi relatarea profesorului Alexandru Teacă despre disputele dramatice din zilele urmate cutremurului din 1977 când se hotărâse demolarea clădirii liceului.

Prestanţa profesorilor şi spiritual ludic al elevilor, în perioada directorului Alexandrescu, au fost descrise într-o notă aparte de profesorul Petre Fierăscu, elev pe atunci, punctând la capitolul amintiri.

Şi-au făcut simţită prezenţa prin aprecieri Cristiana Piper-Savu, Cecilia Niţulescu, Ion Scarlat, Dumitru Sanda, în numele partenerilor culturali vorbind Aura Bărbuţ.

SONY DSC

Colegiul National Anastasescu (Gheorghe Gabriel Argeseanu)

Aflat la acest eveniment în dublă calitate, aceea de primar şi de fost elev al liceului, Cristian Duică ne-a declarat: „Sunt emoţionat şi totodată mândru că am urmat cursurile acestui  liceu, astăzi colegiu, o instituţie de elită a învăţământului teleormănean. Nu cred, indiferent de optimismul şi ardoarea lor de a reuşi, că cei ce au pus bazele acestei instituţii de învăţământ au anticipat că se va ajunge la acest nivel de evoluţie la cei 95 de ani câţi s-au scurs de la consemnarea primei zile de curs, dar cred că ar fi fost interesant să aflăm ce ar fi avut ei de spus. Aşa cum am afirmat şi la deschiderea festivităţilor din amfiteatrul colegiului, calitatea în educaţie provine din pasiunea, implicarea şi profesionalismul cadrelor didactice şi interesul elevilor pentru studiu, ceea ce aici este evident”.

Festivitatea a fost un bun prilej de a prezenta oaspeţilor olimpicii cu rezultate notabile, premiaţi de profesorul Paul Enache, preşedintele Fundaţiei “Anastasescu”, precum şi de a scoate în relief talentele artistice ale elevilor sub bagheta dirijorală a profesorului Petrică Predoi.

În opinia inspectorului şcolar general adjunct, Anca Irina Vasile, Colegiul Naţional ”Anastasescu” este un ”exemplu de şcoală a secolului XXI, bazată pe tradiţie neîntreruptă şi pe responsabilitatea actualilor profesori pentru educaţia elevilor”, făcând totodată şi o prezentare plastică a ceea ce reprezintă colegiul roşiorean astăzi: „mereu tânăr, mereu în frunte, chiar şi după 95 de ani”.

Priviri pe axa timpului

Dorinţa roşiorenilor pentru o societate nouă cu tineri educaţi se regăseşte şi în demersurile oficialităţilor locale, impulsionate de elita culturală a oraşului Roşiorii de Vede, pentru înfiinţarea unui gimnaziu în zorii secolului XX. În acest sens, în anul 1919,  este iniţiată corespondenţa cu Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor, în timpul  mandatului primarului Traian Stănescu, avocat şi deputat în Camera  Legislativă, pentru înfiinţarea unui gimnaziu în oraş. Succesul dialogului epistolar, şi nu numai,  se regăseşte în recunoaşterea de către Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor a capacităţii oraşului Roşiorii de Vede de a gestiona un demers de o asemenea importanţă. Din monografia colegiului, scrisă de profesorul Argentin Şt. Porumbeanu, reiese că data începerii cursurilor la proaspăt înfiinţatul gimnaziu teoretic este ziua de 11 noiembrie 1919, mai întâi în clădirea Şcolii primare de băieţi nr.1, situată în centrul oraşului, cu un efectiv total de 190 elevi. Un an mai târziu, în 1920, fraţii Niculache şi Ionel Anastasescu, donează un teren şi o clădire ce va fi amenajată pe cheltuiala acestora în scopul desfăşurării optime a orelor de curs, iniţiativă caritabilă ce rezolva definitiv problema unui local propriu, care condiţiona înscrierea gimnaziului pentru finanţare de la  bugetul statului, acesta funcţionând în anul şcolar 1919 – 1920  cu fonduri extrabugetare.

Istoria zbuciumată a secolului trecut influenţează şi evoluţia acestui bastion al învăţământului roşiorean, acesta cunoscând numeroase transformări, astfel: Liceu teoretic de băieţi (1924-1928); Liceul teoretic de băieţi ,,I. şi N. Anastasescu” (1928-1938); Şcoala medie ,,T. Vladimirescu”, clasele I-X (1948-1957); Şcoala medie ,,T. Vladimirescu”, clasele I-XI (1957-1958); Şcoala medie ,,T. Vladimirescu”, clasele I-XII (1968-1970); Liceul teoretic nr. 1 (1970-1978); Liceul industrial nr. 2 (1978-1990); Liceul Teoretic ,,Anastasescu” (1990-2000); Colegiul Naţional ,,Anastasescu (începând cu anul şcolar 2000-2001).