DORU ROATĂ: ”Geo Văduva credea că sunt securist”

Doru Roata

 

artist plastic, născută la 19  decembrie 1960 în municipiul Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman

Faci parte din categoria artiştilor plastici ajunşi la vârsta maturităţii, fără a înceta să experimentezi, fără a te fixa într-un anumit canon artistic prin care să fie identificată creaţia ta. Am văzut în atelier lucrări care contrapun postmodernismul influenţelor clasicilor şi mă întrebam dacă nu cumva trăieşti sub presiunea poziţionării într-un spaţiu geografic marginal al artei plastice, cum este Roşiorul?

Este adevărat că într-un spaţiu geografic marginal artistul este văduvit de informaţia vizuală transmisă în spaţiile expoziţionale, informându-se mai mult din zona virtuală a internetului. Însă, recunosc că nu simt presiunea receptării noului şi nici nu gândesc lucrările mele din perspective poziţionării artistice pe mult discutata axă margine-centru. Îmi vin în minte cuvintele lui Sabin Bălaşa când vorbea despre artişti, indiferent de valoare sau provenienţă geografică, ca despre nişte camarazi. Odată cu trecerea timpului se va vedea unde îi este locul fiecărui artist, de aceea valoarea unui artist nu poate fi încremenită în prezent. Sabin Bălaşa, parafrazându-l pe Eugen Ionescu, spunea că arta îţi dă un sentiment de ordine, de linişte şi dă un sens Universului.

”Geo Văduva credea că sunt securist”

Îmi vorbeşti destul de des de Sabin Bălaşa, ceea ce mă determină să cred că te-a influenţat destul de mult prin modalităţile de exprimare artistică.

Nu numai Bălaşa, ci şi Vasile Grigore, Constantin Bernea, Horia Bernea, Constantin Gheorghiu, Sorin Ilfoveanu, fostul meu profesor de la liceu. Lumea artiştilor este tumultuoasă, iar ciocnirile de idei sunt permanente, ceea ce face să te raportezi cu greu la o idee artistică sau alta. Cel mult împrumuţi la începutul formării artistice elemente comune unui curent sau din maniera unui artist consacrat. Pictorul nu trebuie să fie fotograful realităţii, pentru că el trebuie să fie creator de lumi. Marea artă, spunea Sabin Bălaşa, este cea figurativă. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să neglijezi marii artişti realişti, pentru că nu poţi ajunge la suprasensibil fără să fi păşit prin lumea reală.

Dacă ar fi să mă gândesc cine m-a descoperit, gândul meu se îndreaptă spre Geo Văduva, pe când era la Roşiori, şi care povestea cunoscuţilor că la prima întâlnire cu mine a avut sentimentul că sunt securist şi vreau să-l urmăresc.

De ce ai ales pictura?

Părinţii sun frumoşii vinovaţi pentru acest plăcut destin artistic. Mama îmi cumpăra caiete de desen, iar eu simţeam că albul foilor este gata să mă absoarbă ca o sugativă. Şi acum mă văd, copil fiind, cum stăteam nemişcat la fereastră, cu ochii jucându-mi ca două mărgele să prindă cât mai exact forfota străzii pe care o aduceam apoi pe coala de hârtie, cu posibilităţile de exprimare ale acelei vârste.

Mai târziu, unchiul meu Sorin Roşu, care şi el era pătruns de acest fior artistic, ma făcut să iubesc şi mai mult desenul. Mă urca pe bicicleta lui şi lua direcţia hanului, unde alegea o zonă interesantă peisagistic, apoi începeam să desenăm ceea ce vedeam fiecare.

Un moment important a fost venirea profesorului Dumitru Ciocan la Şcoala nr. 2, care a avut darul de mă face să aleg Liceul de Artă din Piteşti unde destinul mi-a hărăzit pe profesorul Velcescu de la care aveam să deprind tehnica desenului în cărbune. Chiar dacă am fost al patruzecelea, ultimul deasupra liniei sub care se aflau respinşii, bucuria mea nu avea margini că reuşisem la un liceu de prestigiu unde concurenţa era foarte mare pentru un loc. Atunci i-am cunoscut pe Sorin Ilfoveanu, fraţii Pantelie, Mariana Şenilă, sculptorul Nicolae Georgescu şi mulţi alţii. Cu toţi aceştia mi-a cizelat cultul pentru artă şi frumos.

De atunci, ca să o parafrazez pe doamna Anişoara Dobre, lucrez în tăcere la opera mea, începută cu primele lucrări expuse în 1972 la Tehnic Club Piteşti, expoziţia de grup a promoţiei mele de la Liceul de Artă din Piteşti, sub îndrumarea profesoarei Mariana  Şenilă.