Povestea arestării preotului de la Biserica „Sfânta Vineri”din Roșiorii de Vede


preotul-nicolae-i-marinescu-1900-1971-paroh-la-biserica-sf cuvioasa-parascheva-1926-1964-protopop-de-rosiorii-de-vede-1933-1940Preotul Nicolae I. Marinescu, paroh la biserica „Cuvioasa Parascheva” (1926-1964) şi protopop de Roşiorii de Vede (1933-1941), a văzut lumina zilei la 21 iulie 1900, în comună Ciolănești – Deal.

Voluntar în război, student eminent, învățător și fiu de preot

Tatăl său, Mihail, preot paroh la Ciolănești, a creat un mediu propice pentru noul născut în inițierea tainelor teologice, susținut în această direcție și de mama sa, Maria. Între anii 1913 – 1921, după primii ani de școală elementară, Nicolae Marinescu se înscrie la cursurile seminarului „Nifon Mitropolitul” din București. În paralel, urmează și cursurile școlii normale de învățători, primind diploma de absolvire în anul 1921. În timpul Primului Război Mondial, Nicolae se refugiază cu părinții săi în Moldova, unde se înrolează ca voluntar în Regimentului 4 Argeș.

După încheierea războiului Nicolae I. Marinescu se înscrie la cursurile Facultății de Teologie, obținând la examenul de absolvire a șasea medie pe facultate, din cei 34 de studenți ai promoției 1926.

La 4 martie 1923 este hirotonit preot în parohia Necșești. De la începutul preoției se remarcă printr-o activitate de apostolat, reparând biserica satului, împrejmuiește gardul cimitirului și ridică împreună cu învățătorii locului o sală de clasă pentru copiii sătenilor.

„Cum a fost posibil ca biserica „Cuvioasă Paraschiva” (Sfânta Vineri),  

singura biserică din Roșiori deservită permanent de preoți, să rămână în

 această stare primitive?”

Ecoul faptelor sale  a ajuns și la superiorii ierarhici, astfel că la 1 decembrie 1926 este transferat  ca preot paroh la biserica „Cuvioasă Paraschiva” (Sfânta Vineri) din Roșiorii de Vede. Ajuns aici, are o mare dezamăgire, descoperind o biserică într-o stare deplorabilă. „Cum a fost posibil ca singura biserică din Roșiori deservită permanent de preoți, să rămână în această stare primitive?” este  întrebarea retorică adresată consiliului parohial.

În urma unei stricte analize financiare, preotul Marinescu decide că este nevoie să se facă o colectă de 1 milion de lei, pentru renovarea bisericii. Colecta, destul de anevoioasă în acea perioadă,  face ca până spre sfârșitul anului 1933 să se adune doar  390.000 lei. Cu toate acestea, în data de 25 martie 1934, în urma devizului de 505.000 lei întocmit de inginerul Preitz, încep lucrările la biserică, rămasă neschimbată și în zilele noastre.

Până la finalizarea lucrărilor cheltuielile ajung la 600.000 lei, diferența rezultată  dintre devizul inițial și cel final fiind achitată de Ministerul Cultelor și de Prefectura județului Teleorman, urmare a stăruințelor deputatului Stan Ghițescu, dar și a unor enoriași cu influență, printre aceștia aflându-se Anatole Grigoriu, Marin Drăgăniță, Ghiță Neguș și Ion Minoiu.

Numirea ca preot în parohia Sf. Vineri din Roșiorii de Vede i-a dat posibilitatea preotului Marinescu de a continua activitatea sa samariteană, ajutând copiii orfani și familiile sărace din parohie cu bani, alimente, haine și lemne de foc.

Protopopul Nicolae N. Marinescu alături de preşedinţii cercurilor pastorale din Protoieria Roşiorii de Vede

Protopopul Nicolae N. Marinescu alături de preşedinţii cercurilor pastorale din Protoieria Roşiorii de Vede

Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Securitatea lucrează în slujba necuratului

La 1 iunie 1933, preotul Nicolae I. Marinescu este numit protoiereu la circa a II-a Teleorman, care avea sediul în Roșiorii de Vede, funcție din care își intensifică activitatea de apostolat, contribuind la ridicarea de biserici noi în localitățile Tufeni Deal, Malu, Siliștea Gumești și Păru Rotund. După opt ani fructuoși, la 1 septembrie 1941, fără a se evidenția în vreun înscris motivele, preotul Nicolae I. Marinescu demisionează din  funcția de protoiereu.

Lecturând însemnările din condica bisericii, scrise cu litere ușor aplecate și o caligrafie implicată, a cărei primă filă este datată 14 octombrie 1935, mi-a atras atenția următoarea însemnare: „Se observă o activitate vie în perioada 1950 – 1951. În acești ani, cucernicii preoți Nicolae Marinescu și Dumitru Breazu (ginerele preotului Marinescu n.a.) au ținut ședințe religioase în fiecare duminică după amiază, ședințe care erau foarte mult frecventate de creștini și cu această ocazie s-a lucrat și în direcția samariteană. Diavolul a lucrat și aici (frază subliniată n.a.). A îndemnat chiar pe unii slujitori domnești, ca preotul Răducanu Chendea și preotul Danil Iliescu, ambii din Roșiorii de Vede. Primul a înștiințat pe împuternicitul Ministerului Cultelor din Raionul Roșiorii de Vede, un oarecare Maleonidis, și pe inspectorul Bărbulescu, din Ministerul Cultelor, iar al doilea (pr. D. Iliescu) Securitatea Roșiorii de Vede că la Biserica Sf. Vineri („Cuvioasa Paraschiva”) preoții activează în cadrul oastei Domnului – desființată.

Un astfel  de denunț a dus la stoparea acestei activități cu rezultate foarte bune pastorale.

Arestat pentru „complot religios”

După ani în care a fost implicat  în activități de întrajutorare a celor din jur, în noaptea de 15 spre 16 august 1952, preotul Nicolae I. Marinescu este ridicat de lângă soție, arestat și apoi condamnat la 60 de luni muncă silnică la Canal. Unul din capetele de acuzare, de neînțeles și în ziua de astăzi, a fost de „complot religios”.

Din mărturiile preotului Dumitru Breazu, căsătorit cu fiica preotului Marinescu și care avea să îi urmeze ca paroh la biserica „Cuvioasa Paraschiva”, aflăm că aceste ședințe pastorale fuseseră reluate cu doar o lună înainte de a surveni arestarea. După acest episod ce a scandalizat enoriașii și preoțimea, preotul Dumitru Breazu a încercat „singur să continue aceste ședințe duminicale, însă a fost atenționat de creștina Fănica Ianculescu, domiciliată în str. Decebal, să înceteze ședințele dacă nu vrea să îl urmeze pe preotul Nicolae Marinescu. Femeia susținea că aflase acest lucru de la o altă persoană, căreia nu i-a dat numele”.

„…se vedea ocolirea cu coșciugul Patriarhului Miron împrejurul Bisericii Patriarhale, urmat de fostul rege Carol I și de toți miniștri țării”

Nicolae I. Marinescu notează în Condica bisericii: „Am început a scrie, așa cum scriu și până aici în condica specială pe care am primit-o de la Sf. Arhiepiscopie și în ea, la timpul cuvenit, vorbisem și de moartea Patriarhului Miron, atașasem fotografii între care și una în care se vedea ocolirea cu coșciugul defunctului împrejurul Bisericii Patriarhale, urmat de fostul rege Carol I și de toți miniștri țării. În noaptea de 15 spre 16 august când am fost arestat, ofițerul însărcinat cu această treabă, a găsit condica pe birou și în ea a dat peste fotografia cu pricina, care a fost ruptă și luată de el, formând pentru mine puncte de acuzare, chiar atunci punându-mi întrebarea: Ești carlist? Soția, după ce am fost arestat, sub impresia teroarei din acea noapte și văzând că în condica aceea se mai găseau alte puncte de acuzare pentru mine, de frică a distrus-o și când am venit nu am mai găsit decât scoarțele”.

Nu știm prin ce împrejurări, dar detenția la Canal i-a fost redusă la 12 luni, astfel că pe 15 august 1953 revine acasă, fiind repus în toate drepturile ca preot.

Profesor la Liceul ortodox de fete și la Școala de meserii

În ceea ce privește activitatea publicistică și misionar culturală, Nicolae I. Marinescu a colaborat la ziarul  roșiorean „Lumina poporului”, a condus cercurile pastorale de la Scrioaștea și Roșiorii de Vede. În perioada 1941-1948, a predat limba germană, muzica și religia la Liceul ortodox de fete și la Școala de meserii, ambele din Roșiorii de Vede.

În loc de recompensă …

Cel ce se dedică dezinteresat semenilor săi nu caută recompense materiale, așa cum nici preotul Nicolae I Marinescu, a cărui existență lumească avea să se încheie la 17 februarie 1971, nu a căutat în viața sa, așa cum nota chiar el la 25 martie 1957: „Dornic de recompense n-am fost. Aș fi putut dobândi distincțiuni bisericești și cred că le-aș fi meritat. Nu le-am cerut și nici măcar o aluzie despre așa ceva n-am făcut celor ce mi le-ar fi putut acorda, mai ales când am fost protoiereu. Singura recompense aș vrea să o dobândesc, dacă mă va socoti vrednic, de la Dumnezeu când mă va chema la dreapta judecată”

Anunțuri

„Marin Preda. Confesiune şi romanesc”


http://informatiadesud.ro

colocviu-marin-preda-e1432201615635Colocviul “Marin Preda. Confesiune şi romanesc”, dedicat împlinirii a 35 de ani de la moartea marelui scriitor născut în Teleorman, la Siliştea Gumeşti, a reunit la sediul din Alexandria al Bibliotecii Judeţene, care poartă numele prozatorului, mai mulţi scriitori, critici literari, publicişti, jurnalişti şi alţi iubitori de cultură. Managerul Viorel Fota, principalul “vinovat” pentru atmosfera caldă, prietenească de la cea mai importantă “casă a cărţii” din Teleorman, nu şi-a ascuns satisfacţia de a găzdui aici o manifestare de calitate.

Adrian Gâdea, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman,Fotografie1133 administraţie publică ce susţine financiar mai multe instituţii culturale, a fost primul dintre cei prezenţi care a evidenţiat locul scriitorului Marin Preda în spiritualitatea românească. Şi, ceea ce mi s-a părut a fi foarte important, a promis că “în viitor va trebui să facem mult mai mult pentru a cinsti aşa cum se cuvine memoria celui ce a intrat într-un con de umbră nemeritat”.

Fotografie1134Istoricul literar Stan V.Cristea şi-a asumat sarcina de a modera lucrările colocviului ce şi-a propus marcarea unor evenimente importante din viaţa scriitorului cu un mare succes la public. Pentru că, se ştie, romanele lui Marin Preda au apărut în tiraje impresionante.

Criticul literar Ana Dobre a adus în discuţie o interesantă comparaţie între volumele „Moromeţii” – „cartea vocaţiei” în opinia sa şi „Risipitorii” – „cartea aspiraţiilor”, cea care de fapt se apropie cel mai mult de ceea ce a dorit să spună Marin Preda în literatură. Şi, aşa cum a făcut-o într-un eseu cu mai mulţi ani în urmă, Ana Dobre a reamintit tema povestitorului în creaţia lui Marin Preda.

Prozatorul Iulian Chivu a vorbit apoi despre o lucrare a sa în care au fost abordate etnologic realităţile lumii de la Siliştea Gumeşti. “Din această perspectivă l-am recitit pe Marin Preda, mai ales „Moromeţii”, observaţiile vizând în special mentalităţi şi percepţii privind fenomene sociale de mare amploare”, a spus, între altele, Iulian Chivu.

Nicoleta Milea s-a referit la „Marin Preda şi spiritul românesc”, romanul „Moromeţii” fiind străbătut, în opinia sa, de o bogată Fotografie1137încărcătură de elemente etnografice şi folclorice, cu o certă funcţie estetică.

Poetul Alexandru Cutieru, după ce l-a caracterizat pe Marin Preda drept “un reper moral şi spiritual”, a lansat ideea abordării creaţiei scriitorului dintr-o altă perspectivă, cea filosofică.

Stelian Ceampuru, critic literar şi traducător, a evidenţiat faptul că „oralitatea stilului lui Marin Preda s-a impus, întrucât rezidă din cunoaşterea şi privirea din interior de către autor a lumii rurale”.

Fotografie1138Prozatorul Gheorghe Stroe consideră că „opera lui Marin Preda trebuie supusă unui proces de reconsiderare”. În acest context a vorbit şi despre “detractorii” scriitorului şi „receptarea critică întârziată, eronată, a acestora”. Pot fi contestări, dar normal este ca atenţia să fie concentrată doar pe operă, a conchis Gheorghe Stroe. El nu s-a abţinut să nu facă un clasament al „scriitorilor români ticăloşi”, pentru a sublinia că “Marin Preda, un mare scriitor de rezistenţă (…),  nu a fost în viaţa  sa un ticălos…”

Poetul Florea Burtan a povestit cu emoţie despre prima şi ultima sa întâlnire cu Marin Preda în calitatea lui de director al celebrei edituri “Cartea Românească”, atunci când i-a oferit autorului “Moromeţilor” primul volum de versuri. “La plecarea din birou, l-am mai privit o dată, din uşă, neştiind că, peste niciun an, Marin Preda avea să treacă în albastra zare a morţii”, a spus redactorul şef al revistei “Caligraf”. Care, cu prilejul acestui colocviu, a prezentat nr.4-5/2015 al prestigioasei publicaţii culturale.

Între participanţii la manifestarea de la Alexandria s-au aflat şi alţi autori care se regăsesc în paginile volumului “Marin11232430_900538730004488_2071555636_o Preda. Confesiune şi romanesc”, adunate la sugestia şi sub coordonarea istoricului literar Stan V.Cristea. Publiciştii Liviu Comşia şi Gabriel Argeşeanu, dar şi scriitorul Ştefan Mitroi, care revine deseori în Teleorman pentru a se întâlni cu vechi prieteni din judeţul său natal. În stilul său inconfundabil, Ştefan Mitroi a dcelarat că “Marin Preda are toate motivele să fie un scriitor fericit”. De ce? Pentru că, zice Ştefan Mitroi, “Marin  Preda  a murit  în plină glorie, a murit la timp“. Când a plecat dintre noi, el era deja în cer…

11288601_900538800004481_852874056_oÎn legătură cu subiectul reuniunii de la Biblioteca Judeţeană, Ştefan Mitroi a cerut autorităţilor să-şi respecte obligaţiile morale faţă de autorul “Celui mai iubit dintre pământeni”. În opinia sa, un muzeu literar al Teleormanului, o hartă literară sau mai multe indicatoare care să arate drumul  spre Siliştea Gumeşti sunt obiective uşor de realizat.

În partea a doua, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, Elena Popa, a moderat lansarea volumului de critică literară “Cărţi privite în ochi” de Ana 11256140_900538686671159_1838673910_oDobre. Gheorghe Stroe a remarcat că, în general, la Ana Dobre “discursul nu funcţionează în gol, fraza având o eleganţă deosebită”. Liviu Comşia crede că sistemul teoretic pe care îl practică Ana Dobre poate constitui o temă pentru o nouă carte a criticului literar, iar Ştefan IMG_20150519_095916Mitroi a remarcat “forţa uriaşă” a experimentatei profesoare de la Liceul Alexandru D.Ghica din Alexandria de a sta permanent în faţa cărţilor. Aşa se explică faptul că a devenit un critic profesionist, de mâna întâi…

Manifestarea complexă de la cea mai mare bibliotecă din Teleorman a inclus, deFotografie1133asemenea, trei expoziţii: “Marin Preda – omul şi opera” (de carte), “Marin Preda în fotografii, documente şi autografe” (realizată de colecţionarul Teodor Săceanu) şi “Marin Preda în publicaţii din Teleorman” (coordonată de jurnalistul şi publicistul Ştefan Stan).