Strada Buzești


Strada Buzești se numără printre puţinele artere care îşi păstrează denumirea aşa cum o întâlnim în documentele de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Numele acesta face trimitere la fraţii Buzeşti (Stroe Postelnicu, Preda Postelnicu şi Radu Clucerul) conducătorii necontestaţi ai boierimii oltene care au luptat alături de Mihai Viteazul şi poate ar fi bine să ne reamintim că legenda povesteşte despre faptul că oraşul Roşiorii de Vede a fost înfiinţat de acest voievod român. De altfel, nu putem să uităm că la mijlocul secolului al XIX-lea Cezar Boliac scria despre Roşiorii de Vede ca fiind fieful Buzeştilor şi Kalomfireştilor, ceea ce a influenţat desigur atribuirea acestui nume la strada pe care o analizăm.
Strada porneşte din bd. Sfânta Vineri, derulându-se pe direcţia nord-sud până în punctul în care str. 1 Mai se întâlneşte cu str. Gala Galaction.Lungimea ei este de 480 m iar lăţimea este de 16 m.
La numărul 2 se află una din intrările în curtea Şcolii Gala Galaction cu clasele I – VIII care îşi are adresa pe bulevardul Sfânta Vineri.
La numărul 18 se află un imobil care a găzduit în anul 1924 redacţia şi administraţia unei publicaţii lunare – REVISTA TUTUROR condusă de Constantin Bleescu şi C. Albany.
La numărul 16 se află o clădire ce, după naţionalizarea din anul 1950, este transformată din locuinţă în Dispensar T.B.C (la 30 decembrie 1951). Acest dispensar a funcţionat independent până în anul 1963 când clădirea şi curtea de 4.000 mp au fost preluate de Spitalul T.B.C.
(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Anunțuri