Strada Ion Luca Caragiale


Este una din străzile cu valoare de simbol din municipiu, întrucât în perioada cât oraşul a fost în proprietatea mănăstirii Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti,  la apus de aliniamentul acesteia începea terenul liber ce aparţinea urmaşilor  vechilor călăraşi (  în secolul XVI – XVII s-au numit „roşii” ) împropietăriţi aici de voievodul Mihai Viteazul.De aceea această stradă  s-a numit aproape 100 de ani  Vechii Roşiori.

Numele actual este al unuia dintre cei mai mari scriitori români ( n.1852- m.1912) de reputaţie internaţională, cunoscut mai ales prin piese de teatru, nuvele şi publicistică. Acest nume i-a fost atribuit la 1 ianuarie 1950 când aproape o treime din străzile oraşului îşi schimbă denumirile ca urmare a obligaţiilor impuse de regimul comunist condus de la Moscova.

Strada Ion Luca Caragiale începe de la intersecţia  Căii Oltului cu Calea Carpaţilor şi cu str. Rahovei. După un parcurs de 2765 m pe direcţia nord – sud strada se termină la rambleul căii ferate Roşiori Est –Turnu Măgurele. Lăţimea străzii variază de la 20 m  în partea de început până la 8 m  la limita sudică datorită faptului că  s-a  creat în mai  multe etape (de unde şi traseul  sinuos pe care îl are).

Imobilele construite (numerotate pe stânga între 1 şi 159 şi pe dreapta între 2 şi 178) sunt în cea mai mare parte locuinţe individuale (241)  construite noi sau refăcute din temelii, în  a doua jumătate a secolului al XX-lea. Dintre acestea doar cele de la numerele 28, 38 şi 47 mai păstrează caracteristici arhitectonice locale din prima jumătate a secolului.

Strada a suferit modificări la partea de început, ca urmare a unor decrete de expropriere şi demolare emise în deceniul al optulea, respectiv Decretul Prezidenţial nr. 45 din 31.III.1975 (la nr. 33) pentru o grădiniţă cu 240 locuri şi Decretul Prezidenţial  nr. 91 din 2.IV.1976 (la nr. 5 şi 7) pentru blocuri de locuinţe. Ca urmare, din această perioadă datează Grădiniţa de copii nr.4 ( constyruită pentru o capacitate de 740 locuri) şi blocurile A1, A2 şi A3

Pe această stradă sunt  amplasate: Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” cu clasele I-VIII construită în anul 1964 ce în anul 2000 avea 1189 elevi(la nr. 2-6), Dispensarul sanitar-veterinar (la nr.8) ,corpul de clădiri cu săli de clasă al Liceului Tehnic „Emil Racoviță” construit în anul 1953 (la nr.1), sediul şi fostele ateliere de  răchitărie ale Ocolului Silvic (la nr. 38-42), cimitirul vechi (la nr. 124) cu o suprafaţă  de 16.800 mp şi  Biserica Sfântul Ilie (la nr. 149). Această biserică datează din 1804 şi a fost refăcută din zid de Andrei Deşu în 1833, iar, apoi, renovată în 1914 de enoriaşi.  Construcţia  nouă  prăsnuită la 18 mai 1833 a luat locul unei biserici din lemn construită de  Biv Val Vistier Neagu Mălurescu, notabil al oraşului. Numele său îl vom găsi la una din străzile oraşului. Biserica Sf.Ilie are  hramul Proorocului Ilie şi al voievozilor Mihail şi Gavril şi  Mucenic Haralambie. Biserica Sfântul Ilie a administrat în anii  secolului al XX-lea cimitirul vechi de pe str. I.L.Caragiale. Acesta s-a mai numit  Cimitirul din Vale. În anul 1931 acest cimitir avea o suprafaţă  de 8374 mp şi era în grija bisericii Sfânta Cruce. În curtea  bisericii în anul 1967  s-a ridicat un monument simplu în amintirea eroilor căzuţi în războiul purtat de România în  1941 – 1945. Această biserică este inclusă pe lista naţională a monumentelor de arhitectură la numărul 35 B 197.

O caracteristică proprie acestei străzi o constituie profilul foarte bombat al  părţii  carosabile,realizat în momentul când s-a făcut pietruirea ei – începutul deceniului al VII-lea secolului trecut. Acest profil a  permis realizarea unor rigole adânci care,  de la intersecţia cu str. Sf. Teodor spre sud, preiau cantităţi importante din apele pluviale aduse aici prin şanţurile străzilor  ce  coboară de pe dealul din partea vestică a oraşului.

Pe planul oraşului  Roşiorii de Vede întocmit în anul 1931 de ing. Grigore Ionescu între str. I.L.Caragiale şi Calea Dunării , apare la câţiva  metri spre sud de strada Broscăriei şi paralel cu ea, strada Teleaşă care astăzi nu mai există.  Ea a dispărut înainte  de 1950 ca urmare a extinderii abuzive a proprietăţilor vecine peste domeniul public –drum care nu-şi avea utilitate întrucât nici-o casă nu avea ieşire aici.