Salonul de iarnă al artiştilor plastici roşioreni


Salonul de iarnă al artiştilor plastici roşioreni. Centrul Cultural Roşiorii de Vede, 4-31 decembrie 2014 (foto: Gabriel Argeşeanu) SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC Centrul Cultural Roşiorii de Vede, 4-31 decembrie 2014

Anunțuri

Teleormanul este slab cotat din punct de vedere cultural


jpg

Hermina Scobici

– consideră artista plastică Hermina Scobici –

Cum ați început sa pictați și de unde pasiunea, doamnă Hermina Scobici?

Tatăl meu, care era inginer agronom, este cel care mi-a inoculat, cred că şi genetic, această dragoste pentru artă. Bunicul lui era preot şi venind într-o zi pictorii să reînnoiască pictura tatăl meu s-a ataşat foarte mult de ceea ce se petrecea acolo. Începuse chiar să dedice zilnic ore întregi desenului. Însă el nu a putut să facă acest gen de artă, îndreptându-se spre agronomie. Au fost şi vremurile de aşa natură. Începuse războiul, erau probleme sociale majore, iar căile spre latura artistică, cel puţin din zona noastră au fost limitate. Așadar, tata mi-a îndrumat primii paşi în desen, el m-a înscris şi la Liceul de Artă din Craiova. Îmi aduc aminte că mi-a cumpărat prin clasa a cincea o cutie de acuarele, ceea ce era fabulos pentru vremurile acelea. Ştiu că era o cutie metalică, de provenienţă germană, care cu siguranţă costase foarte mult, dar despre care nu am aflat nici azi cum a reuşit şi de unde să le procure. Eram cea mai fericită, atât de fericită că le făceam desenele la toţi copiii din clasă cu acele acuarele. Acesta a fost începutul. Apoi în cinci ani la Liceul de Artă mi s-au format nişte deprinderi deosebite, pe talentul care-l aveam.

Cine a avut o contribuție importantă la cizelarea educației artistice?

Cel care cred că fost decisiv pentru mine, este profesorul de pictură, desen şi istoria artei, Ilie Marineanu, pe care l-am avut la Liceul de Artă. I s-au mai alăturat mulţi alţii pe parcurs în definirea mea artistică, dar consider că de la dumnealui s-a produs acea combustie internă care m-a dus la arderea artistică. Un profesor foarte sever, a cărui severitate era greu să înţelegi în acea perioadă a copilăriei, dar când am ajuns la facultate am realizat că eram cu mult peste majoritatea colegilor din anul întâi ca nivel de cunoştinţe. Eu facultatea de artă am făcut-o la Timişoara în cadrul Institutului Pedagogic, unde am întâlnit pe profesorul Leon Vreme, un colorist remarcabil, care era foarte apropiat de elevi şi care, ne lua pe câţiva dintre noi, în general cei care îi păreau serioşi, şi ne aducea la Centrul de creaţie situat într-un parc foarte frumos. La facultate învăţam teoretic anumite tehnici, dar odată ajunşi acolo aveam posibilitatea să « furăm » din practica acelor tehnici, ceea ce era un lucru remarcabil pentru noi ca studenţi. Când am ajuns la Bucureşti, la Secţia de muzeologie a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, l-am avut profesor pe marele om de cultură Răzvan Theodorescu, Corina Nanu şi Alina Popa, două profesoare de excepţie, şi lista poate continua, ceea ce îmi întăreşte ideea că mi-a fost hărăzit să am noroc de asemenea oameni, fără de care sunt nu sunt convinsă că aş fi ajuns la acest nivel.

HERMINA_JPG

Hermina Scobici

Privind retrospectiv, care ar fi cele mai importante momente din cariera artistică ce v-au adus notorietatea de astăzi, deopotrivă printre artiști și elevi?

Cred că primul moment important al carierei mele artistice a fost prin anul trei de facultate, când am reuşit să deschid o expoziţiei într-un spaţiu foarte apropiat de aula mare a Universităţii din Timişoara. Un alt moment este Expoziţia Naţională de la Cluj, unde participau toate centrele universitare din ţară, iar mie mi s-au reţinut trei lucrări. Era mare lucru să ţi se reţină lucrări pentru acea expoziţie şi mai ales trei. Apoi realizările sunt tot mai multe, dar aşa cum mi-a spus cineva, eu sufăr de prea multă modestie, fapt pentru care, cu unele excepţii, nu mi-am dorit să ies în faţă cu expoziţii la Bucureşti. Eu cred că omul care este educat, cu o anumită cultură, nu trebuie să se bată permanent în piept ca ceilalţi să creadă tu eşti alfa şi omega. Dar se pare că a fost un autocontrol excesiv, ceea ce a făcut ca să revărs ceea ce ştiu asupra elevilor mei.

Cum ați defini condiţia artistului ce trăieşte şi crează în provincie?

În general, condiţia artistului din Teleorman nu este una tocmai privilegiată. În judeţ nu există un Fond Plastic, despre o filială a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) ce să mai vorbim. Cu ani în urmă exista în Roşiorii de Vede un grup numeros de artişti, foarte bine cotaţi, iar împreună cu artiştii din Alexandria ne afiliasem ca cenaclu la filiala UAP din Piteşti, iar mai târziu am trecut la cea din Craiova. Era foarte greu să pătrunzi în spaţiul expoziţional craiovean, dar datorită pictorului Cristea Ionescu, în perioada când trăia, eram invitaţi la expoziţiile anuale ale pictorilor din sud organizate de filiala UAP Craiova. Fapt ce mă determină să cred că influenţa dânsului era copleşitoare, de altfel el fiind profesorul preşedintelui de atunci al filialei craiovene.

Prin 1980 a fost o discuţie ca cenaclul nostru să se transforme într-o mică filială UAP, dar nu s-a materializat. Este adevărat că mulţi dintre colegii noştrii au plecat, cum este cazul profesorului Constantin Bichescu, care a ales Braşovul. Dintre toţi doar Dumitru Ciocan – Sin a depus un dosar de acceptare în UAP, dar în filiala Bucureşti. Eu nici nu mi-am dorit să fac acest lucru, dezamăgită de tot ceea ce se întâmpla în jurul meu ca artistă.

Să ştiţi că, în general, Teleormanul este slab cotat din punct de vedere cultural, aşa cum este şi la capitolul învăţământ şi la multe alte capitole. Şi acest lucru mă doare, pentru că şi eu mă simt teleormăneancă, chiar dacă am venit aici în 1972. Eu am fost bine primită şi chiar acceptată imediat când am dorit să deschid o expoziţie. În Roşiorii de Vede se mai încearcă câte ceva în domeniul culturii. Dar nu este suficient pentru a schimba percepţia despre acest județ. Poate mă înşel, dar aşa simt eu.